Consumul mare de orez alb crește riscul de diabet?

Consumul ridicat de orez alb ar genera un risc mai ridicat de îmbolnăvire de diabet de tipul 2, potrivit unui studiu efectuat de o echipă de cercetători americani. Potrivit specialiștilor, incidența bolii ar fi în creștere constantă și necesită efectuarea de cercetări pentru identificarea factorilor de risc. Astfel, oamenii de știință au descoperit că unul…

Otrava din cartofi. Cum o identificăm?

Multe dintre alimentele pe care le consumăm conțin substanțe care, în cantitate mare, ar putea fi extrem de dăunătoare pentru organismul uman. De exemplu, cartoful, atât de cunoscut și extrem de întâlnit în mai toate mesele omului modern, are însă și un mic secret. Acest „prieten” la care apelăm atât de des ne poate furniza…

Tofu – bun sau nu pentru sănătate?

Produsele pe bază de soia reprezintă, de sute de ani, sursa principală de proteine pentru populația din Japonia și din China. Datorită proprietăților sale nutritive, soia este consumată astăzi în variate forme culinare, care mai de care mai gustoase și mai exotice. Dintre acestea, tofu a devenit extrem de întâlnit și pe mesele europenelor, fie…

Cine mănâncă puțin trăiește mai mult!

Secretul tinereții nu stă atât în botox, omega 3 sau antioxidanți, ci se află în farfurie. Ceea ce contează este reducerea caloriilor. Consumul unor cantități mai mici de zahar și proteine ar încetini îmbătrânirea celulelor, arată un studiu suedez. Cercetătorii suedezi au confirmat rezultatele unor studii anterioare în privința avantajelor unui regim hipocaloric. Experimentele realizate…

Ardeiul iute luptă împotriva colesterolului

Ardeiul iute ar fi o armă eficientă împotriva colesterolului și un atu pentru îmbunătățirea sănătății inimii, arată un recent studiu realizat de cercetători chinezi. Rezultate bune au fost obținute pe șoareci și urmează să fie validate la om, relatează maxisciences.com. Specialiștii recomandă în general ca hrana să nu fie prea condimentată, însă ardeiul iute ar…