CARIERA

Cine esti tu?

La ce te gandesti cand te imbraci pentru serviciu? Pentru cine te imbraci? Pentru tine? Sau iti bazezi alegerile pe ceea ce cred ceilalti ca esti? Fara sa suferi de personalitate multipla, esti, crezi sau nu, 4 persoane:

esti ceea ce vad altii

esti persoana pe care ceilalti cred ca o vad

esti persoana pe care crezi ca o proiectezi

esti tu cu adevarat

Cum ar trebui sa te descurci cu aceasta aglomerare de personaje?

Consistenta + Autenticitate

Daca vei incerca sa fii tot ce isi doresc ceilalti sa fii, s-ar putea sa esuezi. Este imposibil sa faci acest lucru. Ceea ce trebuie sa faci este sa fii tu insati, tinand cont si de ceea ce asteapta altii sa fii. Acest lucru iti va permite sa deti controlul asupra acelor asteptari si sa fii ceea ce altii isi doresc sa fii, pastrandu-ti autenticitatea. Daca te vei preface, iti vei pierde integritatea.

Este posibil sa controlezi perceptia celorlalti inca de la primul contact.

Secretele Brandingului Personal

Aparentele furnizeaza 55% din prima impresie pe care ceilalti si-o creeaza despre tine. Asadar, daca aparentele tale creeaza o impresie gresita, esti deja in dezavantaj. Alte 38% sunt bazate pe voce – ton, accent, volum. Daca vorbesti incet sau daca ai vocea ragusita – sansele de succes sunt diminuate considerabil. Mesajul pe care vrei sa il transmiti reprezinta doar 7%! Daca primele 93% sunt gresite, nimeni nu iti va mai asculta mesajul!

Trebuie sa devii un brand care sa-si pastreze locul pe piata. Si o mare parte a perceptiei brandului tau vine din modul in care arati, din ambalaj. Asadar, ar trebui sa te intrebi: pentru ce te cunosc oamenii, pentru ce apeleaza la tine, ce te diferentiaza de ceilalti si cum poti exprima acest lucru in modul in care te imbraci? Care sunt valorile afacerii tale? Sunt reflectate acele valori prin modul in care te prezinti? Iti tii promisiunile? Respecti termenele limita? Daca lucrezi la circ, poti fi un clown, dar nu si in mediul de afaceri!

Ajuta-i pe cei cu care interactionezi sa creada ca pot avea incredere in tine si ca nu le vei face surprize neplacute! Fa acest lucru asigurandu-te ca imaginea ta transmite cu adevarat ceea ce esti, respectandu-i, in acelasi timp, pe cei cu care intri contact!

 


Lasati un comentariu

Adresa dvs de email nu va fi publicata. Required fields are marked *