Interviu cu dl dr Lucian Popa, medic primar chirurgie plastică, reconstructivă și estetică!
Femeile sunt capabile de sacrificii. Mai ales atunci când este vorba despre frumusețea lor. Din păcate, însă, foarte puține apelează la chirurgia estetică, un domeniu cu rezultate extrem de spectaculoase, dar foarte puțin cunoscut și mediatizat. Pentru a veni în sprijinul doamnelor și domnișoarelor aflate în căutarea perfecțiunii, reputatul chirurg estetician Lucian Popa a avut amabilitatea de a ne dezvălui câteva din tainele acestei arte.
Reporter (R): V-am citit site-ul și am remarcat că susțineți faptul că un estetician are nevoie și de calități artistice.
Chirurg estetician (CE): În opinia mea, unui chirurg estetician îi trebuie măcar niște calități artistice și o minimă înclinație spre frumos. Din punctul meu de vedere chirurgia estetică este o expresie artistică. La fel ca și căutarea frumosului în artă, tendința spre perfecțiune este o caracteristică a fiecăruia dintre noi și poate constitui fundamentul unui demers pentru chirurgia estetică.
R: Ce considerați determinant în desfășurarea unei intervenții chirurgicale în chirurgia estetică?
CE: Prima întâlnire pacient – estetician, în mod evident. Primul contact este rezultatul dorinței pacientului, la care se adaugă determinarea acestuia de a face demersul pentru chirurgia estetică. În acest moment pacientul trebuie să găsească în chirurg un interlocutor care să-l înțeleagă, să se suprapună peste dorințele sale și să-i ofere suport și soluții pentru dorințele sale.
Această întâlnire va crea o legătură între pacient și chirurgul care va realiza schimbarea dorită. Legătura dintre ei trebuie să fie una de încredere, chirurgul având obligația să convingă că soluțiile oferite sunt potrivite, reale și satisfăcătoare pentru pacient.
Împreună, pacientul și chirurgul estetician vor realiza în fapt o expresie nouă a pacientului, expresie corporală, dar și de stare, psihică, personală și socială.
În final consider că cei doi (pacient și estetician) realizează mai mult decât o operă de artă, exponat cu caractere deosebite. Prin schimbarea produsă de chirurgia estetică, se obțin modificări dinamice în rețeaua socială din care pacientul face parte, determinând schimbări în jurul său. Fericirea iradiată de pacienții mei după tratamentul chirurgical creează o stare de maximă satisfacție.
R: Cât durează o consultație?
CE: Standard sunt minim două consultații prevăzute în preambulul unei intervenții chirurgicale. Dar pot exista și mai multe consultații, iar timpul petrecut pentru lămurirea detaliilor operatorii poate însuma ore. Este esențială, în opinia mea, înțelegerea perfectă a dorințelor pacientului, dar și lămurirea detaliilor de operație și conduită postoperatorie. Iar dacă acest aspect necesită mai mult timp, consider că este perfect justificat.
R: După primul consult, cât de repede se poate desfășura procedura chirurgicală?
CE: Chiar dacă programul o permite, desfășurarea procedurii chirurgicale necesită câteva zile de pregătire atât pentru pacient, cât și pentru chirurg. Am întâlnit pacienți pentru care decizia a durat săptămâni, dar și pacienți care și-au schimbat opinia în ziua operației. În principiu, definirea stabilă a unei opțiuni și încrederea în ea necesită timp, iar obținerea unui rezultat bun poate justifica timpul consumat pentru aceasta.
R: Sunt și alți pași care trebuie parcurși pentru operație?
CE: Chirurgia estetică este o chirurgie electivă. Desfășurarea ei trebuie să se desfășoare în termini foarte clari și siguri. Se realizează toate investigațiile necesare pentru a asigura o desfășurare normală a intervenției și o evoluție cât mai simplă pentru pacient.
R: Care este finalitatea actului chirurgical?
CE: SATISFACȚIA PACIENTULUI. Finalitatea unui act chirurgical prin care pacientul este mulțumit de aspectul său este, în opinia mea, elementul fundamental, motorul chirurgiei estetice.
0745.634.684
lucpopa@yahoo.com